Optiunile bucurestenilor cu dare de mana: vila interbelica sau penthouse-ul

Sute de metri pătraţi construiţi, zonă cat mai centrală, arhitectură cu iz de epocă sau avangardă. Războiul de pe segmentul locuinţelor-„vedetă” îmbracă pretutindeni această dihotomie, în cadrul căreia clienţii cu dare de mană trebuie să aleagă: fie o vilă interbelică ultracentrală, fie cel mai sofisticat şi mai modern penthouse.

 

Analiştii imobiliari punctează şi o nouă tendinţă. Amatorii de imobile de lux iau din ce în ce mai des în calcul şi opţiunea unei locuinţe aflate în mijlocul unei grădini impresionante, situată însă nu foarte departe de oraş.


Robert Teodorescu, directorul departamentului de vanzări rezidenţiale din cadrul companiei Regatta, spune că tranzacţiile în acest segment au fost unele dintre cele mai active şi mai interesante. „În zona Primăverii-Aviatorilor s-au vandut imobile vechi, cu arhitectură şi stil, valorand fiecare între 1,5 milioane de euro şi 3 milioane de euro”, afirmă reprezentantul Regatta. El mai precizează că, în ceea ce priveşte apartamentele de lux, „zona Dorobanţi şi Băneasa răman cele mai căutate şi au fost vandute locuinţe cu valori cuprinse între 300.000 şi 500.000 de euro”.

Casele cu grădini generoase, apanajul celor bogaţi


Cei care doresc să achiziţioneze o proprietate imobiliară valoroasă mai au la îndemană o alternativă. Claudia Dăscălescu, consultant în cadrul DTZ Echinox, vorbeşte despre proprietăţile cu suprafeţe mari de grădină, de peste 2.500 de metri pătraţi. „Acestea sunt puţine la număr şi de obicei sunt situate departe de aglomeraţia urbană, în zone periferice ale Bucureştiului, precum Băneasa, Pipera-Tunari, Corbeanca, Baloteşti sau Snagov”, afirmă Claudia Dăscălescu.


Ea precizează însă că acest tip de proprietăţi constituie rarităţi pe piaţa tranzacţiilor de gen, pentru că arareori ele sunt construite în scopuri comerciale. „Proprietarii de case cu grădini mari amenajate au un statut social superior, iar aceste reşedinţe personale oglindesc stilul şi personalitatea proprietarilor”, consideră Claudia Dăscălescu. Însă, în momentul în care acestea sunt scoase la vanzare, preţurile se calculează în milioane de euro. Specialistul DTZ afirmă însă că „cei dispuşi să plătească aceste preţuri sunt în număr redus, majoritatea aleg să construiască personal”. Pentru o zonă de top, preţul terenului este însă unul pe măsură. „Pot menţiona tranzacţionarea ultimului teren construibil din zona Primăverii, care s-a vandut cu 4.200 de euro metrul pătrat”, spune Robert Teodorescu.


O opinie similară formulează şi Sorin Lăcusta, broker în cadrul departamentului vanzări rezidenţiale al companiei Regatta, care afirmă că imobilele de peste 500.000 de euro nu sunt imobile cuplate sau înşiruite, ci imobile individuale, situate atat în exteriorul, cat şi în interiorul Bucureştiului. El remarcă însă că "acest segment este marcat de un dezechilibru între cerere şi ofertă, în sensul că cererea de asemenea proprietăţi nu este extrem de ridicată", iar oferta existentă nu este întotdeauna de calitatea dorită de cei dispuşi să cumpere case de milioane de euro.

Penthouse-uri, numai de la 600.000 de euro


Un alt gen de locuinţă-„vedetă” este şi penthouse-ul. Victoria Lincă, consultant în cadrul companiei DTZ, spune că, în funcţie de suprafaţă şi locaţie, preţul acestui tip de locuinţă porneşte de la 600.000 de euro şi depăşeşte adesea un milion de euro. „Acest tip de ofertă este preferat de marii oameni de afaceri, directori de companii internaţionale, persoane foarte legate de oraş prin prisma locului de muncă, dar care doresc în acelaşi timp să beneficieze de avantajul unei vile în afara oraşului grădină, spaţii largi, lumină naturală excepţională”, schiţează Victoria Lincă, pe scurt, portretul-robot al posesorului de penthouse.

 

Sursa: Adevarul