Ansamblurile rezidentiale cu apartamente sau vile atrag din ce in ce mai multi cumparatori nu numai in Bucuresti, ci si in orasele mari din tara. Desi pretul poate ajunge pana la cateva sute de mii de euro, cererea pe piata imobiliarelor de lux este in continua crestere. Companiile imobiliare investesc in construirea de cartiere de lux pe litoralul Marii Negre. Preturile locuintelor de lux oferite spre vanzare in Constanta si in statiunile Mamaia, Eforie, Olimp si Neptun variaza intre 800 si aproape 2.000 de euro pe metrul patrat, iar cel e mai cautate sunt apartamentele cu vedere la mare.
Cel putin in statiunea Mamaia, majoritatea proprietarilor apartamentelor de lux sunt bucuresteni. Numarul cererilor pentru vile la marginea Constantei este mare, trei cartiere rezidentiale fiind construite la intrarile in oras dinspre Ovidiu si Agigea.
Sursa: Cronica Romana