+4 (0729) 209 070 Contact

Imobiliare, Presa imobiliara, Real Estate, Stiri

Preţurile la apartamentele scoase la vânzare au crescut cu 10% în ultimul an

Preţurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare au cunoscut, la nivel naţional, o evoluţie ascendentă în ultimul an (T4 2015 raportat la T4 2014), conform unei retrospective realizate de un portal imobiliar.

Cele mai semnificative rate anuale de creştere, de peste 10%, au fost în Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava, în vreme ce ieftiniri au avut loc doar în Sibiu, Reşiţa şi Focşani. Clasamentul naţional al celor mai scumpe apartamente este condus de Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara şi Constanţa, la polul opus regăsindu-se oraşe precum Reşiţa, Târgovişte, Zalău şi Satu Mare, relateaza agerpres.

‘În 2015, tonul în rezidenţial a fost dat din Ardeal şi Banat. După ce a fost devansată de Cluj-Napoca, Capitala se situează anul acesta pe locul al doilea în clasamentul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente, o premieră în România. Bucureştiul nu conduce nici topul celor mai mari creşteri de preţ, fiind depăşit de Cluj-Napoca şi Timişoara’, spune directorul general Imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

Cu o valoare de 1.094 euro/metrul pătrat util la finele lui 2015, preţul mediu solicitat de proprietari este cu 4,9% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut, când ajungea la 1.043 euro/mp, conform studiului realizat de Imobiliare.ro. În acest context, Bucureştiul se numără, totodată, printre oraşele cu cele mai mici scumpiri consemnate în 2015. Faţă de momentul de apogeu al preţurilor din Capitală, atins în martie 2008, când un apartament costa, în medie, 2.264 euro/mp, valoarea actuală este cu 51,7% mai mică.

Pe piaţa închirierilor, preţurile medii solicitate de particulari în trimestrul IV din 2015 ajung la 220 euro/lună pentru o garsonieră, la 300 euro/lună pentru un apartament cu două camere, la 350 euro/lună pentru unul cu trei camere şi la 550 euro/lună pentru una cu patru camere sau mai mult.

În regiunea Centru, din care fac parte judeţele Alba, Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu şi Mureş, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat în oraşe-reşedinţă, cu excepţia Sibiului, unde s-au consemnat scăderi de preţ. În Alba Iulia, preţurile au crescut anul acesta cu 5,5%, de la 583 euro/mp la 615 euro/mp.

În Braşov, apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 6,5%, de la 821 euro/mp în T4 2014, la 874 euro/mp în T4 2015. Faţă de mai 2008, când a fost atins vârful preţurilor în Braşov, respectiv 1.475 euro/mp, valoarea actuală este cu 40,7% mai mică.

După un declin anual de 2,7%, apartamentele din Sibiu costă acum 663 euro/mp, faţă de 682 euro/mp în perioada similară din 2014. Aceasta este cea mai mare scădere de preţ consemnată la nivel naţional în 2015.

În regiunea Nord-Est, oraşele-reşedinţă Suceava, Bacău şi Piatra Neamţ sunt incluse în clasamentul celor mai mari scumpiri consemnate în ultimul an, în timp ce alte două – Botoşani şi Iaşi – se numără printre oraşele cu cele mai mici rate de creştere.

În Bacău, preţurile s-au majorat cu 8,2% în ultimele 12 luni, de la 590 euro/mp, la 638 euro/mp. În Botoşani, ritmul de creştere s-a situat la o medie de 4,8%, iar apartamentele din oraş pot fi achiziţionate acum cu 605 euro/mp, faţă de 577 euro/mp, în perioada similară a anului trecut. În Iaşi, preţurile au crescut cu 4,8% în ultimele 12 luni, de la o medie de 789 euro/mp, la 827 euro/mp.

În Piatra Neamţ, apartamentele s-au scumpit cu 8,7%, de la 571 euro/mp în ultimul trimestru din 2014, la 621 euro/mp în prezent. Locuinţele din Suceava au avut o creştere a preţurilor de 10,4%, până la 707 euro/mp.

În regiunea nord-vest, Cluj-Napoca se situează pe primul loc atât în clasamentul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente, surclasând Capitala, cât şi în topul celor mai mari scumpiri consemnate la 12 luni. Aici, preţurile au crescut cu 13,6% în ultimul an, de la 978 euro/mp în T4 2014, la 1.111 euro/mp în T4 2015. Faţă de aprilie 2008, când a fost atins vârful preţurilor pe piaţa clujeană, respectiv o medie de 1.551 euro/mp, valoarea actuală este cu circa 28% mai mică.

În Oradea, preţul mediu cerut de vânzători s-a majorat cu 5,2% în perioada analizată, de la 612 euro/mp, la 644 euro/mp. În Satu Mare a avut loc un avans de 6% în ultimele 12 luni, de la 500 euro/mp, la 530 euro/mp. În Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj, apartamentele s-au apreciat cu 2,5%, ajungând la o valoare medie de 502 euro/mp, faţă de 490 euro/mp în perioada similară a anului trecut.

În Regiunea sud-est, apartamentele scoase la vânzare în Constanţa s-au scumpit cu 7,6% în decursul ultimelor 12 luni, de la 852 euro/mp, la 917 euro/mp. Valoarea actuală este cu circa 42% mai mică decât cea consemnată în momentul de vârf al pieţei locale (iunie 2008), respectiv 1.589 euro/mp. În Brăila, suma medie solicitată de vânzătorii de apartamente a crescut cu 1% în ultimul an, situându-se la o medie de 586 euro/mp, faţă de 580 euro/mp în trimestrul al patrulea din 2014.

În Buzău, preţurile au consemnat un avans de 7,2%, de la 579 euro/mp la finele anului trecut, la 620 euro/mp în momentul de faţă, în timp ce Focşani este cel de-al treilea oraş al ţării care a consemnat reduceri de preţ în ultimele 12 luni, după Sibiu şi Reşiţa. În reşedinţa judeţului Vrancea, apartamentele s-au depreciat, în medie, cu 0,8%, de la 573 euro/mp, la 568 euro/mp.

În Galaţi, pe de altă parte, preţurile s-au majorat cu 6,4% în decurs de un an, până la o valoare medie de 658 euro/mp, faţă de 619 euro/mp în ultimul trimestru din 2014. În Tulcea, apartamentele disponibile spre vânzare pot fi achiziţionate acum cu o sumă de 723 euro/mp cu 4,2% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

În Regiunea Sud-Muntenia, în Piteşti, preţurile apartamentelor au crescut cu 7,9% în ultimele 12 luni, de la 681 euro/mp spre sfârşitul anului trecut, la 735 euro/mp în prezent. În Ploieşti, suma medie solicitată de vânzători a crescut cu 4,2%, de la 720 euro/mp, la 750 euro/mp. În Târgovişte, cel mai mare oraş al judeţului Dâmboviţa, un apartament poate fi achiziţionat, în medie, cu 500 euro/mp, valoare cu 2,6% mai mare decât cea consemnată în urmă cu 12 luni, respectiv 488 euro/mp.

În Regiunea Sud-Vest Oltenia, în Craiova, locuinţele s-au scumpit cu 8,7% în ultimul an, de la 735 euro/mp în ultimul trimestru din 2014, la 799 euro/mp în prezent. În Târgu-Jiu, preţurile apartamentelor s-au menţinut relativ constante, la o valoare de 667 euro/mp (faţă de 666 euro/mp anul trecut). În Slatina, reşedinţa judeţului Olt, pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 7,8%, de la 533 euro/mp, la 575 euro/mp.

În Regiunea de dezvoltare Vest, Aradul şi Timişoara se numără printre oraşele cu cele mai mari scumpiri consemnate în 2015. Arad, oraşul care anul trecut s-a situat pe primul loc în clasamentul celor mai mari ieftiniri, se numără în 2015 printre reşedinţele de judeţ cu cele mai importante creşteri de preţ. După un avans de 7,2%, apartamentele din oraş pot fi achiziţionate acum cu 536 euro/mp, faţă de 500 euro/mp în urmă cu un an.

Timişoara se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creşteri de preţ consemnate în 2015 (după Cluj-Napoca) şi, totodată, pe locul al treilea în topul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente din ţară. În ultimul trimestru din 2015, suma medie solicitată de vânzători a ajuns la 929 euro/mp, cu 12,7% peste valoarea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 824 euro/mp. Faţă de momentul de vârf al pieţei (luna iunie a anului 2008), când un apartament costa, în medie, 1.329 euro/mp, valoarea actuală este cu aproape 31% mai mică, relevă studiul.

Sursa: incomemagazine.ro

There are no responses so far. Be the first to leave one →